Biserica San Lorenzo (Basilica di San Lorenzo) este singurul stabiliment religios din Florenţa care evocă colaborarea strânsă dintre Michelangelo şi familia Medici, având în vedere că biserica a fost mult timp sub patronajul Medicilor – şi, de fapt, alături de Capela Medici şi de Biblioteca Laurenziană (Biblioteca Laurenziana), biserica este un excelent exemplu de patrimoniu lăsat moştenire Florenţei de către Medici – şi că Michelangelo a desfăşurat o îndelungată activitate creativă pentru a-şi onora sarcina cu care l-a desemnat patronul său. Biserica San Lorenzo a fost cea mai veche catedrală a Florenţei (locul său fiind ocupat în trecut de un fost edificiu religios ce datează din secolul al XIV-lea), cu mult timp înainte ca acest statut să aparţină bisericii Santa Maria Reparata şi, ulterior, bisericii Santa Maria dei Fiori.

San Lorenzo prezintă câteva discrepanţe arhitecturale datorită faptului că designul primului arhitect mandatat să transforme vechiul edificiu medieval într-un nou stabiliment renascentist în 1419, anume, Filippo Brunelleschi (cel care a conceput şi structura domului de la Santa Maria dei Fiori) nu a fost respectat de succesorii săi (fie Antonio Manetti, fie Michelozzo, încă există dezbateri pe acest aspect). Oricum, elementele lucrării realizate de Brunelleschi sunt în perfectă coerenţă unele cu altele, şi se referă la peristil (care oferă accesul la Biblioteca Laurenziană), Vechea Sacristie (unde sunt înmormântaţi câţiva membri ai familiei Medici), coloanele cu minunate capiteluri corintice, pavimentul făcut din marmură şi alura generală proporţionată a articulaţiilor arhitecturale renascentiste. Munca lui Michelangelo este în principiu vizibilă în conceperea Bibliotecii Laurenziene şi a Noii Sacristii (parte a Capelei Medici), aceasta din urmă fiind populată de o pletoră de capodopere sculpturale, din nou datorate lui Michelangelo. Deşi lucrarea lui Michelangelo la Noua Sacristie a rămas neterminată, aceasta este o probă a genialităţii arhitecturale, sculpturale şi picturale a lui Michelangelo.

Capela Medici ca atare – şi care este, cum s-ar spune, o entitate separată, fiind faţă de Biserica San Lorenzo un muzeu autonom cu drepturi depline – mai conţine şi o altă cameră, anume, Capela Prinţilor, considerată de unii drept o desfăşurare de elemente şi tehnici eclectice ce nu au reuşit să materializeze grandoarea a ceea ce fusese iniţial intenţionat (adică, cea mai măreaţă cameră funerară vreodată construită de om). Ideea este că Biserica San Lorenzo îşi depăşeşte neajunsurile prin faptul că adună un volum consistent de capodopere nepreţuite. Astfel, lăsându-i la o parte pe Michelangelo şi pe Brunelleschi, turistul ar trebui să dea atenţie amvonului din bronz de Donatello (ultima lucrare a acestui artist renascentist), frizelor şi basoreliefurilor tot de Donatello, Retablului lui Filippo Lippi şi mormântului lui Giovanni Medici şi al lui Piero Medici din Vechea Sacristie conceput de Verrocchio. Ca o curiozitate suplimentară, Donatello este înmormântat în Biserica San Lorenzo.

Nume:
Basilica di San Lorenzo
Adresă:
Piazza San Lorenzo, Florenţa
Număr de telefon:
0039 (0)55 216 634

Piazza San Lorenzo, Florenţa

Sus