Dintre toate piazzele din Florenţa, Piazza del Duomo se afirmă prin câteva particularităţi neegalate în capitala Toscanei de către omoloagele sale turistice. În primul rând, Piazza del Duomo se întinde în chiar centrul istoric al Florenţei, ceea ce este suficient pentru a spune că, deşi chiar şi numai geografic vorbind, piazza respectivă are o poziţie privilegiată. Totuşi, Piazza del Duomo iese în relief prin statutul său de focar turistic absolut în tabloul aglomerat al atracţiilor turistice din Florenţa. Astfel, piazza adună o serie de obiective incontestabile cu mare încărcătură istorică, religioasă, arhitecturală, artistică şi culturală, aceste repere referindu-se la Catedrala Santa Maria dei Fiori, la Baptisteriul St. Ion, Clopotniţă (Campanile), la Muzeul Catedralei (Museo dell’Opera del Duomo), precum şi la Loggia del Bigallo. Alte obiective notabile, deşi nu sunt la fel de renumite precum cele pomenite mai sus, sunt reprezentate de Palazzo dei Canonici, Palazzo Archivescovile, Palazzo Strozzi di Mantova, de către Muzeul Torrini, Torre dei Marignolli, Opera di San Giovanni şi de Venerabile Arciconfraternita della Misericordia, de exemplu.

Domul din Florenta

Catedrala Santa Maria dei Fiori din Florenţa (Il Duomo) este cea care domină, atât din punctul de vedere al dimensiunilor, cât şi prin importanţă, celelalte repere din Piazza del Duomo, constituind împreună cu Baptisteriul şi Campanila, parte a patrimoniului UNESCO. Ca performanţe arhitecturale, se poate cita faptul că acest edificiu a fost cea mai mare catedrală din lume până în modernitate. În prezent, în ceea ce priveşte stabilimentele religioase italiene, Catedrala Santa Maria dei Fiori este a treia cea mai mare dintre toate, după Bazilica St. Petru din Roma (Vatican) şi cea din Milano. Istoria catedralei începe la sfârşitul secolului al XIII-lea (1296), când Arnolfo di Cambio a fost mandatat să proiecteze edificiul, ceea ce a şi făcut, cel puţin în parte, într-un maiestuos stil gotic. Totuşi, abia în 1436 lucrările de construcţie ca atare au fost încheiate sub supravegherea lui Filippo Brunelleschi, cei 140 de ani interpuşi între începutul şi încheierea lucrărilor de construcţie dând şi altor arhitecţi geniali – precum Giotto, Andrea Pisano, Francesco Talenti şi Giovanni Ghini – oportunitatea de a-şi aduce contribuţia la ridicarea acestui edificiu monumental. Este ca şi cum construcţia şi împodobirea catedralei au avut puterea de a convoca o parte consistentă dintre cei mai valoroşi artişti renascentişti, întrucât printre contribuitori trebuie citaţi şi Michelangelo, Donatello, Ghirlandaio, Nanni di Banco, Lorenzo d’Ambrogio, Niccolo Lamberti, Giorgio Vasari, Luca della Robbia.

Domul din Florenta

Proiectul catedralei a demarat atunci când florentinii au constatat declinul fostei Catedrale Santa Maria Reparata (pe al cărui loc ulterioara Santa Maria dei Fiori a fost construită) şi imposibilitatea de a contracara această stare prin reparaţii şi restaurări fără sfârşit. Ca o curiozitate în această privinţă, Santa Maria dei Fiori a fost de fapt construită în jurul Santa Maria Reparata, aceasta din urmă fiind complet demolată numai la 70 de ani de la începerea construcţiei. Esenţial este că principalele elemente de interes ale Catedralei Santa Maria dei Fiori se referă la domul ca atare, la aspectul exterior de ansamblu – inclusiv faţadele – la sacristiile sale, navele şi absidele sale; pe scurt, la toate elementele caracteristice oricărui stabiliment religios şi care sunt aduse la un nou nivel şi standard de ingeniozitate. Astfel, ceea ce este frapant la exteriorul catedralei se referă la abundenta ornamentaţie policromă, un efect dat de combinaţia de culori, materiale şi motive sculpturale, precum şi de diversele scene religioase ce înfrumuseţează faţada, rozariul, zidurile de rezistenţă, timpanele, coloanele. Spre deosebire de exterior, interiorul surprinde prin raritatea decoraţiilor, deşi anumite capodopere de valoare pot, în mod cert, să fie identificate în edificiu, precum, de exemplu, statuile apostolilor, o frescă de Giotto în absida sudică, vitraliile din absida nordică concepută de Ghiberti.

Deasupra tuturor, cea care domină interiorul catedralei este fresca lui Vasari care redă Cina cea de Taină (operă concepută de Vasari, dar în principiu realizată de Frederico Zuccari). Lăsând la o parte aceste aspecte, oricine îşi poate da seama că valoarea arhitecturală a catedralei rezidă în domul său, o structură monumentală concepută de Brunelleschi, ultimul arhitect şef mandatat cu această sarcină. Se spune că Michelangelo a făcut anumite comentarii dure la adresa felului în care domul începuse să arate atunci când Brunelleschi lucra la el, deşi, pe de altă parte, se ştie că Santa Maria dei Fiori a inspirat în mare măsură proiectarea şi construirea Bazilicii St. Petru din Vatican la care Michelangelo, de altfel, a luat parte. Ideea este că Santa Maria dei Fiori este una dintre cele mai desăvârşite expresii ale fericitei alianţe dintre liniile şi curbele severe ale goticului şi docilitatea materialului de bază folosit la construcţie, anume, marmura.

Nume:
Il Duomo
Adresă:
17 Piazza del Duomo, Florenţa
Număr de telefon:
0039 (0)55 215380
Fax:
0039 (0)55 215380
Website:
www.duomofirenze.it

Battistero di San Giovanni

Baptisteriul St. Ion (Battistero di San Giovanni) – sau, pe scurt, Baptisteriul – completează contribuţia Catedralei Santa Maria dei Fiori la inventarul arhitectural al Piazza del Duomo. Supranumit mica bazilică a Florenţei, Baptisteriul este una dintre cele mai vechi clădiri din capitala Toscanei, presupus a fi construit pe locul unui fost templu roman închinat lui Marte. A fost ridicat între 1059 şi 1128 în stil romanic, iar valoarea sa arhitecturală a fost recunoscută de Dante şi de Michelangelo deopotrivă, de exemplu. De fapt, Baptisteriul, pe lângă faptul că se învecinează cu Santa Maria dei Fiori şi cu Clopotniţa din Piazza del Duomo, este vizibil şi din Piazza di San Giovanni, o piazză conexă mai mică. Până astăzi, nu există nici o referinţă precisă la arhitectul care a conceput structura, deşi Andrea Pisano, Giotto Giovan Rustici, Andrea Sansovino, Ghiberti şi Vicenzo Danti, precum şi Donatello şi Michelozzo sunt recunoscuţi ca participanţi la finisarea edificiului.

Baptisteriu Florenta

Se presupune că Leonardo da Vinci a contribuit şi el la valoarea artistică a Baptisteriului, chiar dacă nu direct şi numai în calitate de supervizor. Astfel, planul octogonal al edificiului este, de fapt, tipic pentru baptisteriile construite în primul mileniu al creştinismului, iar meritele sale se referă la faptul că ţine întreaga structură în proporţii simetrice. Oricum, Baptisteriul San Giovanni din Florenţa se afirmă prin nepreţuitele capodopere sculpturale ce obişnuiau să populeze exteriorul şi interiorul său până când originalele au fost adăpostite împotriva uzurii în Muzeul Catedralei (de asemenea situat în Piazza del Duomo) şi înlocuite cu replici. Materialul de bază folosit pentru finisarea suprafeţelor este marmura de diverse culori (a cărei întrebuinţare extensivă a fost o tradiţie a Florenţei la momentul respectiv), însă şi bronzul a fost în mare măsură folosit în proiectarea şi construirea porţilor (portaluri) Baptisteriului. În comparaţie cu decoraţiile încărcate de pe structura exterioară a Baptisteriului, interiorul edificiului este mai curând sărac, deşi adăposteşte câteva capodopere care complinesc valoarea artistică a locului. Astfel, Baptisteriul se mândreşte cu faptul că deţine una dintre cele mai mari şi mai splendide mozaicuri din arta occidentală, un mozaic ce se află într-o uimitoare contradicţie cu alura generală a interiorului, câţiva artişti lucrând la el în timp (Jacopo da Torrita, Gaddo Gaddi, Cimabue, Andrea di Riccio).

Donatello este un alt nume rezonant cu o parte considerabilă de lucrări expuse în Baptisteriu, precum sarcofagul Episcopului Ranieri, altarul cu o sfeşnic în formă de înger şi statuia din lemn a Mariei Magdalena. Aceasta din urmă, de altfel, a fost înlăturată din Baptisteriu şi adăpostită în Muzeul Catedralei. Cu toate acestea, valoarea artistică a edificiului rezidă în porţile Baptisteriului. Aceste portaluri de bronz prezintă uimitor de ingenioase basoreliefuri şi sporesc importanţa Baptisteriului deşi au fost adăugate cam la două secole de la construcţia edificiului. Astfel, portalul sudic este cel mai vechi dintre toate. A fost conceput de Andrea Pisano în prima jumătate a secolului al XIV-lea, iar cele 28 de panouri gotice din care constă portalul redau scene religioase cu referire în principiu la viaţa lui Ion Botezătorul. Şi Vittorio Ghiberti a participat la realizarea porţilor sudice prin decoraţiile care înfrumuseţează cadrul portalului. Portalul nordic este rezultatul muncii unei întregi echipe de artişti – Bernardo Ciuffagni, Bernardo Cennini, Masolino, Donatello, Paolo Uccello – conduse de Lorenzo Ghiberti, şi deşi Ghiberti a intenţionat să urmeze structura implementată de Andrea Pisano în uşile sudice – 28 de panouri descriind scene religioase – lucrarea sa a reuşit să depăşească prin tehnică şi măiestrie culmile atinse de Pisano. Ultima achiziţie se referă la portalul estic (construit între 1425 şi 1452) de acelaşi Ghiberti, iar prin forţa desăvârşirii lucrării sale, portalul original a fost înlocuit cu o replică după ce a fot depozitat la apropiatul Muzeu al Catedralei. Supranumit Poarta Pardisului, motivul acestei porecle – datorate lui Michelangelo – nu se referă la scenele descrise, ci exact la perfecţiunea operei.

Nume:
Battistero di San Giovanni
Adresă:
Piazza San Giovanni, Florenţa
Număr de telefon:
0039 (0)55 230 2885
Website:
www.operaduomo.firenze.it

Campanile

Campanila care se învecinează cu Catedrala Santa Maria dei Fiori este o altă atracţie ce sporeşte cotarea arhitecturală şi, de aici, turistică, a Piazza del Duomo. Numită şi Campanila lui Giotto datorită faptului că Giotto (care de fapt a construit numai primul nivel al clopotniţei) a fost primul arhitect mandatat să conceapă structura învecinată catedralei (în 1334), terminarea Campanilei (în 1387) a solicitat şi participarea lui Andrea Pisano (2 niveluri) şi a lui Francesco Talenti (3 niveluri). Campanila are un izbitor profil gotic îndulcit de tuşa policromică a finisărilor de marmură şi pus în evidenţă de bogata paradă sculpturală. Andrea Pisano, succesorul lui Ghiberti la construcţia Campanilei, a urmat cu fidelitate planurile arhitecturale şi intenţiile predecesorului său, deşi se cunoaşte că Franceso Talenti s-a abătut de la proiectul iniţial. Esenţial este că această Campanilă, în ciuda unor astfel de împrejurări, are un aspect unitar şi că, mai mult, coerenţa elementelor sale depăşeşte eventualele diferenţe dintre ele. Principalele elemente de interes ale Campanilei se referă, de exemplu, la panourile exterioare hexagonale de la primul nivel şi care redau diverse alegorii şi scene biblice, cele mai multe dintre acestea fiind create de Andrea Pisano, în vreme ce restul sunt atribuite lui Nino Pisano şi, respectiv, Luca della Robbia. Panourile în formă de romb sunt, din nou, atribuite lui Andrea Pisano, deşi Maso di Banco, Nino Pisano şi Micheli de Castello au creat o parte dintre ele. Nişele campanilei sunt populate de opere sculpturale, statui sau basoreliefuri deopotrivă atribuite lui Andrea Pisano, Maso di Banco, Donatello şi Nanni di Bartolo. Oricum, toate acestea sunt expuse la Muzeul catedralei, locul lor legitim fiind luat de copii.

Nume:
Campanile
Adresă:
Piazza del Duomo, Florenţa
Număr de telefon:
0039 (0) 55 230 2885
Campanile Sus